Noutati:

Nicolae Sava – expoziţie de pictură @ Galeria Artelor, Cercul Militar Naţional

Uniunea Artiștilor Plastici din România si AFAPRR, au plăcerea să vă invite luni, 24 septembrie 2018, ora 17:30, la vernisajul expozitiei “Dincolo”, cu lucrări pe simeze semnate de Nicolae Sava –  pictor-restaurator.

Prezintă – Pavel Susara, critic de artă.

Curator –  Irina Sava.

Nicolae Sava este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România,  vicepreședinte al Comisiei Profesionale a AFAPRR.

Nicolae Sava este considerat a fi unul dintre cei mai importanti restauratori români; a predat timp de 40 de ani la UNARTE din Bucureşti şi a fost zeci de ani membru al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române. De numele său se leagă înfiinţarea în anul 1973 a Secţiei de restaurare – patrimoniu şi pictură bisericească din cadrul Universităţii BucureştI, dar şi restaurarea unor monumente de artă religioasă cum ar fi pronaosul de la Biserica Doamnei (sec. XVII) din Bucureşti şi pictura murală în frescă de la Mânăstirea Humor (sec. XVI), din judeţul Suceava, acolo unde a înfiinţat o adevărată şcoală de restauratori.