Noutati:

Khan de artă – Grădina Divan, București

Harp&Loom si Calup vă invită la Khan, târgul de artă, o călătorie culturală din Orient direct în inima Bucureștiului de altădată, la Casa de Târgoveț, a doua cea mai veche casă din oraș. Evenimentul îi aduce împreună pe Noma Shkeir, Ammar Alnahhas, Feras Sarmini și Juan Negretti pentru trei seri magice.

Expoziția de artă a pictorului Ammar Alnahhas poate fi vizitată în fiecare zi de la ora 18. Concertele de muzică tradiționala orientală (siriană, persană, otomană și românească veche) și recitalul de poezii de Jalal ad-Din Rumi vor avea loc pe 22 și 24 martie, de la ora 19. Pe noi ne găsiți acolo în fiecare zi, depănând povești și schimbând idei ca la hanurile de altădată.

Locația are un număr limitat de locuri (30-40 înăuntru, 100-120 afară). Sperăm că nu va ploua dar ne rezervăm dreptul de a limita intrarea pentru a fi in conformitate cu regulile ISU.

Vă așteptăm pe tot parcursul festivalului la Grădina Divan, un spațiu amenajat și redeschis de Institutului Național al Patrimoniului în colaborare cu Calup, să bem ceai și să povestim precum vechii negustori.