Noutati:

„Între sacru şi profan” – Florian Mihăilescu, Cîrstina de la Studina şi Silviu Ioan Soare

De Bunavestire, la Muzeul Municipal Călăraşi s-a deschis expoziţia de artă plastică „Între sacru şi profan”
Manifestarea expoziţională „Între sacru şi profan” a debutat pe 25 martie 2017, în sfânta zi a Buneivestiri, reunind trei identităţi creatoare distincte: Florian Mihăilescu, Cîrstina de la Studina şi Silviu Ioan Soare. Având fiecare dintre ei pespective diferite de tratare tehnică şi de interpretare a motivelor de inspiraţie, au reuşit să creeze împreună legătura organică dintre sfera laică şi zona ascensorială a fiinţei noastre.

Credit fotoFlorin Radulescu


La Florian Mihăilescu, punerea în pagină, modul de construcţie al elementelor se constituie într-un vector tensional ce sugerează şi mişcarea şi staticul chipurilor sfinte. Conturele delicate sau riguroase, tratate cu siguranţa artistului pentru care experienţa şi talentul sunt în continuă transformare spre noi expresivităţi rezultate din procedeele practice de a folosi linia şi culoarea, pun în evidenţă plasticitatea îngerilor redaţi de artist, cel care, prin lucrările sale, ne păzeşte de ispitele diavolului şi ne călăuzeşte pe calea pocăinţei şi rugăciunii.

Acest subiect provenit din Revelaţia biblică, alături de alte personaje ale Sfintei Scripturi, sunt compuse astfel încât imaginea pare a se mula pe un zid datorită armoniei desăvârşite dintre părţile componente şi ansamblu. Preponderenţa desenului, grafierea formelor măiestrit umplute cu tonalităţi grizate, rafinat contrastante sau armonizate, este modalitatea lui Florian Mihăilescu de a-şi imagina ceea ce ştie deja, perfecţiunea lumii divine, care planează asupra spiritului său transcendent. Standardizarea iconografiei bizantine îi serveşte punct de plecare, artistul reuşind printr-o plasticizare a formulelor plastice ale manuscrisului, frescei şi icoanei de origine constantinopolitană să creeze compoziţii amprentate de singularitatea demersului său artistic. Făcând vizibil invizibilul, artistul creează dintr-un detaliu anatomic al îngerului, aripa, o compoziţie condusă la limita laicului şi a tendinţei abstracte, aripa fiind aproape volatilă şi devenind o sugestie a ideii de zbor. (Ana Amelia Dincă, critic si istoric de arta)


Tablourile lui Cîrstina de la Studina ne îndeamnă la visare. Compoziţiile suprarealiste sau florale sunt posesoarele unei tendinţe expresioniste în ceea ce priveşte abordarea culorii. Mici pete de culoare desemnând pajişti privite de sus, animate de repetitivitatea motivului şi de neutralizarea formelor determinată de contraste calorice, calibrează aspectul general al expunerii. Un arabesc de tonalităţi disciplinat prin ritmarea semnului figurativ pe suprafaţa bidimensională, în acorduri ale zonelor de culoare, transformă subiectul vegetal în structuri metanarative.

De impact este vibraţia cromatică obţinută prin varietatea alăturării nuanţelor evidenţiind predilecţia pictorului pentru caracterul ludic al actului artistic, diversificat în temele subacvatice şi selenare. Apropierea de peisajul terestru are la origini un tip de melancolie şi meditaţie metafizică aşezate în cadrele naturii locurilor unde s-a născut artistul şi unde şi-a petrecut copilăria. Fiind o caracteristică a creaţiei personale, ariditatea şi ideea de stepă revin deseori în gândurile sale, aşternute pe pânză ori carton, cu intenţia de a împărtăşi lumii întregi, trăiri, chipuri şi stări ale tărâmului de dincolo. Pustietatea determinată de legătura dintre pământ şi cer are aceeaşi greutate conceptuală de-a lungul anilor când Cîrstina de la Studina a abordat nefiinţa ca un substrat al destinului uman prin alăturarea de spaţii unde lumini şi culori abia perceptibile fac spectacolul dramelor şi suferinţelor noastre. (Ana Amelia Dincă, critic si istoric de arta)


Silviu Ioan Soare este preocupat de efectele picturale, atât în tehnica uleiului, cât şi în abordările acuarelei, fiind apropiat de estetica modernă a imaginii. Expunând lucrări cu flori şi peisaje, în care registrul luministic şi tonalităţile supuse eclerajului sunt priorităţi în scopul expresivizării câmpului vizual, realizând, cu ajutorul efectelor plastice, un joc al suprafeţelor şi al detaliilor şi ajutându-se de tuşa fragmentară. Casele sunt structuri arhaice, cu ziduri vechi, evocând spiritul locului, amintirea, nostalgia.

Aspecte din Jirilovca sau de la periferia unui oraş, altădată străbătută de negustorii care-şi vindeau aici mărfurile ori mahalaua cu geamie, sunt în acord cu imaginile simbol ale unor comunităţi, încercând să-şi păstreze identitatea. Cartierele vechi cu aspectul lor pictogen, i-au impregnat lui Silviu Ioan Soare pasiunea de a evoca colţuri liniştite ale habitatului, cu o vigoare expresivă şi un pitoresc aparte, amintind vegetaţia bogată a sudului şi lumina incandescentă a Dobrogei în zilele toride de vară. Florile desenate în tehnica acurelei pe suprafaţă uscată, sunt rezultatul unor momente de admiraţie în faţa vegetalului. Într-un gest ludic, artistul surprinde nuanţele lor efemere, jonglând cu intensitatea culorilor, când stinse, când suculente, în game de roşu, verde, ocru şi violet, care se transformă de la sobru la opulent, lăsând contrastele să metamorfozeze spaţiul şi să exalte formele aflate la limita figurativului. (Ana Amelia Dincă, critic si istoric de arta)