Noutati:

Interviu cu pictorul Mihai Potcoavă

pictor-mihai-potcoava-interviu-artportfolio-ro-1

Credit foto: Valeriu Drăgan

artportfolio.ro: La ce vârstă v-aţi descoperit vocaţia de artist plastic?

Mihai Potcoavă: Nu mi-am descoperit-o eu, m-au descopert-o alţii, pentru că eram foarte mic, eram la grădiniţă. Acolo mi s-au dat creioane colorate, plastelină şi de atunci, mi s-a spus că am talent. După aceea, la şcoală, şcoală care înseamnă clasele elementare, m-au rugat să fac o gazetă de perete, iar la final, după ce am realizat un porumbel, am primit acelaşi verdict din partea profesorilor mei.

artportfolio.ro: Deşi aţi pictat toată viaţa, nu aţi fost doar pictor. Cum aţi reuşit să îmbinaţi cariera de aviator cu pictura?

Mihai Potcoavă: Eu am început cu arta, am făcut Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza. Ştiu că, la început, am fost la fel ca ceilalţi,dar în ultimele clase am început să iau note de 10 la nişte profesori care erau foarte severi şi din acest motiv, eram dat ca exemplu printre colegii mei. Apoi, având succesele acestea la liceu eram sigur că voi reuşi la facultate. Am dat examenul din vară, însă cum nu am reuşit să îl trec, am ajuns datorită unui prieten, să dau examenul de admitere pentru Academia Română de Aviaţie. Am trecut aceste examene, care au durat câteva zile şi au fost foarte dificile. Fiind admis, a trebuit să renunţ aproape în totalitate la artă. Dar apoi, peste ani, când am început să zbor, mi-am refăcut şi întreţinut legătura cu arta, prin vizitarea marilor muzee ale lumii.

artportfolio.ro: Ce reprezintă pictura pentru dumneavoastră?

Mihai Potcoavă: Pictura este frumoasă prin ea însăşi. Dintre arte, aş pune pictura pe primul loc, deoarece este cea mai sintetică, cea mai directă si cea mai sinceră, tocmai prin scurtimea timpului în care o poţi înţelege. Apoi, consider pictura în ulei ca fiind poate cel mai complex mod de a picta şi tocmai de aceea, consider că buna ei stăpânire oferă artistului o satisfacţie ce nu poate fi atinsă prin alte abordări.

artportfolio.ro: Care sunt artiştii care v-au marcat parcursul creativ?

Mihai Potcoavă: În liceu mi-au plăcut foarte mult Nicolae Grigorescu, Lucian Grigorescu, Francisc Şirato şi Ion Andreescu, iar dintre artiştii străini Vincent Van Gogh, Paul Gauguin, Claude Monet şi ulterior, când l-am descoperit, şi Pierre Bonnard.

artportfolio.ro: Care au fost cele mai valoroase lecţii pe care vi le-aţi însuşit de la mentorii dumneavoastră, Marc Chatov şi Nelson Shanks?

Mihai Potcoavă: De la Marc Chatov cred că am învăţat culoarea, pentru că el eliminase culorile de pământ şi ajunsese să picteze spectral, cu culorile curcubeului, amplificând şi exaltând fiecare culoare, care trebuia să fie curată şi amplă. Iar de la Nelson Shanks, am învăţat cum să pictez lumina în cadrul compoziţiilor, pentru că el punea accentul pe lumină, dar mai ales rigoarea în pictură, întrucât ţinea foarte mult la faptul de a lucra zilnic – el însuşi fiind un model în acest sens, întrucât picta nu mai puţin de 12 ore în fiecare zi.

pictor-mihai-potcoava-interviu-artportfolio-ro-2

artportfolio.ro: Aţi locuit o vreme în afara ţării, în S.U.A. Cum v-aţi adaptat la scena artistică pe care aţi găsit-o la întoarcere? De asemenea, cum aţi perceput diferenţele dintre scena artistică autohtonă şi cea americană?

Mihai Potcoavă: Pregătirea din România a fost foarte temeinică şi am putut intra uşor în competiţie cu cei din America. De exemplu, când am fost admis la şcoala lui Chatov am fost nevoit să trec printr-o perioadă de două săptămâni, în care am fost observat de acesta şi de alţi supraveghetori, apoi, a trebuit să trec de un examen. De aceea, pregătirea mea a fost foarte bună, astfel că nu am avut nicio problemă în România sau în S.U.A., chiar dacă mentorii mei s-au dovedit a fi unii severi. Însă, diferenţa pe care am constatat-o consistă în uşurinţa în care pictorii din S.U.A. comunicau între ei şi anume, modul în care îşi dezvăluiau unul altuia problemele şi cum se ajutau între ei să şi le rezolve.

artportfolio.ro: Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de artist plastic? Aveţi un moment în care vă simţiţi mai predispus să pictaţi?

Mihai Potcoavă: Nu am două zile care să fie identice. Ele pot fi pline de inspiraţie sau mai lipsite de inspiraţie. De multe ori, chiar dacă sunt ocupat cu altceva şi văd o anumită lumină – pentru că de multe ori mi-am pictat balconul sau priveliştea care se vedea de la balconul meu – dacă mă impresionează atât de mult, las totul la o parte şi mă apuc să pictez. Iar în zilele când merg la plein air şi caut un peisaj, ca să îl pictez, nu mă opresc aşa oriunde, ci mă opresc exact acolo unde peisjaul îmi spune ceva şi atunci, îl tratez cu toată forţa mea de expresivitate.

artportfolio.ro: Care este relaţia dintre dumneavoastră şi ambientul atelierului? Sau mai bine spus, cum vă raportaţi la atelier?

Mihai Potcoavă: Eu, în general, lucrez pe lângă atelier, preferând să pictez mai ales în plein air, să ies din atelier şi să mă aflu în mijlocul naturii. De aceea, legătura cu atelierul este mai degrabă una simbolică, întrucât îl folosesc mai mult ca depozit, mai ales că acesta face parte din spaţiul în care locuiesc. Din aceste considerente nici nu l-am aranjat ca pe un atelier. Însă, pot spune că acesta este un loc cu o importanţă aparte pentru mine, în care lucrările zăbovesc înainte să îşi găsească locul în rafturile lor. După ce le pictez, le ţin acolo şi le controlez pe fiecare ca să îmi dau seama dacă vreau să mai modific ceva pentru ca să le fac mai uşor de citit – şi în felul acesta, mai streg ceva, le mai clarific sau le mai simplific – până descopr că nu mai e nimic în neregulă în ele. Sunt foarte critic cu mine însumi şi de aceea, pot să reduc anumite porţiuni ori pot să le fac mai clare, dacă elementele sunt confuze şi nu te conduc către o citire corectă a lor.

artportfolio.ro: Să vorbim despre procesul de creaţie al unei lucrări. Aveţi o reţetă anume pe care o urmaţi? De asemenea, rămâneţi fidel principiilor de lucru sau observaţi cum acestea se modifică în timp sau în funcţie de situaţie?

Mihai Potcoavă: Pot spune că sunt foarte liber. Niciodată nu îmi propun nimic despre pictura mea, în general, sau despre o lucrare anume. Apoi, prefer să am peisajul sau modelul în faţă, ca să pornesc de la ele, de la realitate, nu din imaginar. Bineînţeles, pot să duc lucrarea mai departe, către oniric, spre exemplu, însă totdeauna pornesc de la realitate. Sunt dispus să îmi pun probleme foarte grele pe care, apoi, caut să le revolv. Dar resping ideea de a picta în atelier, după fotografii. Pe acestea le consider moarte, incapabile să spună totul. De aceea, când pictez în plein air îmi simt cum îmi sunt activate mai multe simţuri, cum devin mai sensibil, fiind mai conectat la mediul real. Atunci, pur şi simplu trăiesc lucrarea, iar pictura, primeşte şi ea acel ceva în plus.

pictor-mihai-potcoava-interviu-artportfolio-ro-4

artportfolio.ro: Ce sentimente vă încearcă în timp ce vă aflaţi în faţa şevaletului?

Mihai Potcoavă: Toate sentimentele prin care trec în timp ce pictez sunt pozitive. Mai pot spune că în momentele acestea, mi se întâmplă uneori să mai trăiesc ceva asemănător transei – în care, câteodată sunt conştient ce se întâmplă cu mine, altădată nu – ceva, ca o linişte care pune stăpânire pe mine şi îmi permite să creez.

artportfolio.ro: Ce puteţi spune despre preferinţa pentru gamele cromatice pastelate, pentru nuanţele delicate şi difuze, cu texturi matifiate, ce alcătuiesc în cazul dumneavoastră un registru stilistic propriu?

Mihai Potcoavă: În pictura mea există diferite perioade, perioade în care am folosit culori pastelate sau în care am fost mai dur, mai robust în exprimare, toate acestea depinzând de simţămintele pe care le-am avut pe moment. În general, mă feresc de culorile agresive sau de cele care produc agitaţie, pe care dacă mi se întâmplă să le folosesc, le echilibrez imediat cu altlele. Da, îmi plac culorile pastelate pentru că ele oferă o anumită stare de confort celui care priveşte lucrarea.

artportfolio.ro: Ce vă caracterizează mai mult: spontaneitatea sau studiul?

Mihai Potcoavă: Fără îndoială, răspunsul meu este spontaneitatea. Şi l-aş menţiona pe Corneliu Ostahie, care a observat că eu nu fac schiţe niciodată, că pictez direct în culoare, în ulei. Aşa sunt eu. Îmi place să încep toate tablourile ca pe o aventură, în care nu ştiu ce va urma, nu ştiu cum se va sfârşi şi de aceea, am intodeauna emoţii, până ridic pentru ultima oară pensula de pe pânză.

artportfolio.ro: Între temele pe care le abordaţi, acordaţi o mare importanţă peisajelor rurale, ce surprind lanuri senine şi sate tihnite. Ce anume vă atrage la ele?

Mihai Potcoavă: Cred că mă atrage exact natura, în simplitatea şi puterea ei. Îmi plac locurile neinfluenţate de mâna omului – pădurile sau livezile – chiar şi arhitectura tradiţională, pentru că mă impresioanează latura aceasta veche a lucrurilor ori oamenii care au rămas în peisajul normal al naturii şi nu au simţit nevoia să îl schimbe.

artportfolio.ro: Peisajele dumneavoastră mai sunt particularizate şi de o lumină aparte, care se revarsa asemeni unui val translucid şi se aşterne peste tot ce întâlneşte în calea ei. Ce puteţi spune despre acest aspect?

Mihai Potcoavă: Cred că vine de la sine şi mă surprinde şi pe mine. Tot ce pot să spun este că nu o caut în mod deosebit.

artportfolio.ro: Aveţi şi cicluri însemnate de naturi statice. Care sunt criterile după care vă alegeţi obiectele care alcătuiesc compoziţiile?

Mihai Potcoavă: Aş spune aşa, că toate obiecte trebuie să aibe o mică poveste. De asemenea, ele trebuie să fie echilibrate din diferite aspecte, să fie compatibile din punct de vedere cromatic sau ca volum ori în poziţiile pe care le ocupă în desfăşurarea compoziţiei. Opţional, mai pot avea un obiect dominant, care să atragă primul atenţia privitorului.

artportfolio.ro: Să vorbim şi despre înclinaţia dumneavostră pentru pictarea figurii umane. Este o provocare mai mare aceea de a picta un chip, decât de a reda peisaje sau obiecte?

Mihai Potcoavă: Este o provocare mai mare aceea de a picta o figură umană decât, ştiu eu, un peisaj sau o natură statică. Mulţi pictori, chiar evită provocarea, întrucât sunt mult mai uşor de pictat celelalte genuri. La un peisaj, de pildă, nu trebuie decât să fi atent la armonii, la linii, eventual la personaje. Dacă aici greşeşti un pom, nimeni nu observă acest lucru. Vreau să spun că micile greşeli de desen sunt trecute cu vederea. Însă, la un portret totul se schimbă. Aici e necesar să ai un desen foarte precis. De aceea, desenul este o virtuozitate în tehnica portretului. Şi apoi, mai intervine şi psihologia modelului, ceea ce exprimă el şi ceea ce poţi tu, ca pictor, exprima astfel şi anume, faptul că poţi să acentuezi anumite particularităţi ale modelului sau poţi să te concentrezi pe o serie de trăsături pentru a-i da o anumită stare.

artportfolio.ro: Ştiu că în portretele pe care le realizaţi, vedeţi întotdeauna dincolo de bariera atitudinii şi a epidermei, făcând o analiză psihologică complexă a persoanei din fata dumneavoastră. Puteţi vorbi despre observaţia şi intuiţia dumneavoastră de artist?

Mihai Potcoavă: Cred că mie întotdeauna mi-au plăcut oamenii. Iubesc oamenii, probabil că de aici şi înclinaţia mea de a realiza portrete. Şi când eram la liceu, făceam portretele colegilor sau ale profesorilor. Cred că totul izvorăşte din iubirea mea pentru oameni. Atunci când îi iubeşti, vrei să îi descoperi. Însă eu, ca artist, merg mai departe pentru că îi şi arăt aşa cum sunt. Reuşesc cumva, dar nu ştiu cum, să intru în lumea unei persoane. De multe ori, modelul nu este acomodat cu starea, cu ideea de a poza, dar după un anumit timp, se linişteşte şi devine el însuşi, pentru că de multe ori, oamenii sunt interiorizaţi, iar eu, pentru a-i picta, tocmai de această latură a lor am nevoie.

artportfolio.ro: Portretul nu este o reprezentare exactă. Dumneavoastră treceţi prin filtrul propriu chipul persoanei pe care o pictaţi, păstrând doar acele trăsături pe care le consideraţi definitorii. Cum faceţi această selecţie?

Mihai Potcoavă: Fiecare om are ceva reprezentativ, al lui, care iese la iveală mai repede. În pictură, se îmbină particularitatea modelului cu acuitatea pictorului de a vedea, dar mai ales de a o interpreta într-un anumit fel. Ceea ce, îmi dau eu seama, este că accentuez sau cedez anumite trăsături în stilul meu.

artportfolio.ro: O constantă a portretelor pe care le realizaţi este reprezentată de calmul fizionomiilor, care străbate de undeva din interiorul celor reprezentaţi. Reuşiţi să le induceţi celor pe care îi pictaţi această stare de linişte?

Mihai Potcoavă: Da, cred că da. S-ar putea ca acesta să fie secretul. Ei intră într-o transă, devin mai uşor de citit şi apoi îmi este foarte uşor să îi pictez, să le redau atât fizionomia cât şi caracterul dar, probabil ca şi eu, pe parcursul şedinţei, să le transmit această stare de linişte.

artportfolio.ro: Să revenim la procesul de creaţie. Când sau cum vă daţi seama că aţi epuizat tot ceea ce aţi avut de spus într-o lucrare?

Mihai Potcoavă: În cazul meu, este un moment firesc, o vreme din timpul picturii, în care simt nevoia să mă opresc şi să privesc mai atent lucrarea. Şi atunci o verific. Eu, de cele mai multe ori, o verific cu oglinda, pentru că tot pictând ochiul se obişnuieşte cu imaginea pictată şi astfel şi tu, ca pictor, te obişnuieşti cu greşelile din pictură. Când o priveşti în oglindă totul se inversează, imaginea a ceea ce faci devenind mai clară. E ca şi cum ţi-ai stropi cu apă faţa. Şi după ce verific de câteva ori tabloul, îmi dau sema că devin steril, că nu mai ştiu dacă mai am să adaug ceva sau nu. Şi atunci mă opresc.

artportfolio.ro: După părerea dumneavoastră, care este partea cea mai frumoasă a meseriei (şi poate a misiunii) de pictor?

Mihai Potcoavă: E foarte importantă şi partea în care pictezi, pentru că atunci, ca artist, trăieşti cel mai intens. Dar cred că cel mai mult mă bucură atunci când văd că publicul, de la expoziţii, simte la fel ca mine sau se apropie de simţirea pe care eu am avut-o când mi-am realizat lucrările. (Aurelia Rodica Drăgan, istoric de artă, editor artportfolio.ro)