Noutati:

Interviu cu ilustratorul Sebastian Opriţa (II)

ilustratie-0d-sebastian-oprita-2016

citiţi şi: http://artportfolio.ro/interviu-cu-ilustratorul-sebastian-oprita-i/

artportfolio.ro: Au existat texte pe care nu aţi reuşit să le reprezentaţi grafic? Dacă da, care au fost motivele?

Sebastian Oprita: Sincer, până acum nu mi s-a întâmplat. Au existat momente în care am vrut să renunţ. Am spus că povestea respectivă nu-mi spune nimic. Dar am spus că dacă, până la urmă sunt un ilustrator profesionist ar trebui să trec peste aceea impresie şi să găsesc resurse astfel încât să fac ilustraţii frumoase – plecând chiar de la nişte texte care nu erau neapărat pe inima mea.

artportfolio.ro: Cunosc proiectul dumneavoastră “Poveşti din Pădurea Muzicală”, la care aţi lucrat împreună cu Adriana Gheorghe. Ce ne puteţi spune despre această colaborare?

Sebastian Oprita: Pot spune că a fost o colaborare care nu a fost deloc dificilă – cu toate că dacă stai să te gândeşti ar fi trebuit să fie una dificilă – doi ilustratori lucrând împreună la aceeaşi poveste, fiecare aducându-şi aportul, fiecare construind câte ceva din universul respectiv – care devine al amândurora – este ca şi cum ai pierde puţin controlul asupra actului creativ. În general, artiştii sunt cei care deţin controlul total. Ei sunt omniprezenţi, omniscienţi, pentru că nimic nu se întâmplă pe foaia de hârtie fără voia lor. Şi atunci – în momentul în care lucrezi cu altcineva –  trebuie să faci loc, să te armonizezi şi să ţi cont de universul pe care îl aduce celălalt ilustrator. Deci, a fost un proiect interesant, dar a fost şi unul foarte frumos. Din cauza asta ilustraţiile arată bine şi nu se simte accea rezistenţă pe care ar pune-o unul sau altul în crearea ilustraţiilor. E ca şi cum noi am fi creat un univers comun. Şi e intereanat din acest punct de vedere pentru că sunt puţini ilustratori care doresc să lucreze împreună. Şi ştiu şi de ce. Pentru că trebuie să laşi loc şi celuilalt.

ilustratie-15-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Puteţi să ne spuneţi dacă a avut vreo influenţă autorarea, Cristina Andone, asupra desenelor pe care le-aţi realizat?

Sebastian Oprită: În primul rând nouă ne-au plăcut poveştile – care sunt minunate – dar bineînţeles am avut o discuţie prealabilă – mai întâi  Adriana Gheorghe, care a creat personajele şi apoi şi eu am vorbit cu Cristina Andone stabilind să zicem, anumite detalii legate de felul în care urmau să arate personajele şi aşa mai departe. Dar, da, singura condiţie “impusă” să-i spunem, a fost faptul că autorarea, Cristina Andone şi-a dorit ca personajele să aibe ochii mai mari. Dincolo, bineînţeles că Adriana Gheorghe a avut libertatea să le deseneze, să le conceapă în felul ei. Dar ţinând cont de această condiţie pe care a pus-o autoarea.

artportfolio.ro: Dar, în general, autorii pot ridica pretenţii faţă de ilustratori în ceea ce priveşte desenele rezultate?

Sebastian Oprita: Pot să ridice, dar depinde şi care sunt aceste condiţii. Pentru că – să ne imaginăm numai – cât de dificil mi-ar fi mie că ilustrator să mă duc la autor să îi cer să schimbe un anumit pasaj. La fel te-ai simţi şi ca ilustrator când ar veni autorul să îţi spună să faci altfel decât ai lucrat până atunci. De aceea, pentru că fiecare are o anumită formaţie, trebuie să existe respect de ambele părţi pentru munca celuilalt. Şi aşa cum nu poţi intra cu bocancii în munca autorului, nici acesta nu ar trebui să intervină asupra ilustraţiilor deja realizate.

artportfolio.ro: Care credeţi că mai este impactul poveștilor asupra copiilor de astăzi?

Sebastian Oprita: Eu cred că impactul rămâne acelaşi. Şi nu doar asupra copiilor. Până la urmă consider că această capacitate de a spune şi de a asculta povesti este specifică oamenilor. Nu, de fiecare dată când avem o problemă în capul nostru creăm o posibilă rezolvare – o poveste. Chiar şi când mergem la culcare şi visăm – suntem personaje în propriile noastre poveşti. Şi cred că este o condiţie a omului în general,  aceea de a spune şi asculta poveşti. Poveştile sunt experienţe, din care poţi învăţa. Trăirea este autentică şi de cele mai multe ori când este o poveste bună, trăirea este la fel de intensă ca în viaţa reală. Ne putem gândi şi la filme. Nouă, oamenilor mari, ne plac aceste poveşti. Iar artiştii se formează ca povestitori profesionişti de mici. Ei învaţă să spună poveşti, în mod profesionist. De aceea oamenii plătesc pentru acele poveşti – când mergi la film de exemplu, plăteşti pentru acea poveste, pentru că tu nu ţi-o poţi imagina singur – şi din cauza aceasta ai nevoie de artiştii care să îţi spună aceste poveşti – ca să îţi îmbogăţească să-ţi spunem acele trăiri interioare.

ilustratie-16-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: În lumea aceasta digitalizată, mai au ilustraţiile, să le spunem clasice, vreo influenţă asupra copiilor?

Sebastian Oprita: Ilustraţiile pot fi bune sau pot fi proaste. Pentru că folosesc un povestitor profesionist sau un dilentant. Un dilentant nu va face din ilustraţiile respective artă, ci va face nişte kitsch-uri. Şi atunci când vorbim de lucruri destul de serioase, cred că aici se vede diferenţa dintre un povestitor bun şi un diletant. Pentru că se vede dacă este sau nu pregătit. Şi nu contează mediul în care lucrezi – acuarelele sau mediul digital – dacă eşti bun foloseşti tableta la fel de bine, fără să fi înghiţit de posibilităţile pe care ţi le oferă mediul digital. Ca artist, ai posibilitatea să alegi conştient ce foloseşti şi cum foloseşti. Dar eu nici nu cred că ar trebui să ne gândim că o ilustraţie este clasică – din cauză că este făcută folosind tehnicile tradiţionale, hârtia şi culorile de apă – iar alta este modernă – pentru că foloseşte tableta şi photoshop-ul. Stilul poate fi clasic sau nu în funcţie de cum desenezi tu, ca artist – nu contează mediul pe care îl alegi ca să te exprimi – contează doar stilul abordat.

artportfolio.ro: De asemenea, credeţi că există un viitor al ilustraţiilor în sfera artelor digitalizate?

Sebastian Oprita: Da, cu siguranţă. Dar, în realiate, nici nu sunt nişte graniţe foarte bine delimitate. Să ne gândim doar la faptul că eu chiar dacă lucrez pe hârtie, tot sunt nevoit să îmi scanez ilustraţia şi să o prelucrez înainte de a ajunge să fie machetată pentru a fi parte dintr-o carte – pentru că până la urmă există acest traseu normal, care tot ajunge în mediul digital. Şi atunci graniţele nu sunt foarte bine delimitate, ci sunt destul de permisive. De aceea, întâlnim ilustratori care lucrează atât în mediul real, cât şi în cel digital. Există drumuri cât se poate de deschise, dintre mediul concret, tradiţional spre cel digital şi cred că ele pot fi îmbinate.

artportfolio.ro: Ştiu că sunteţi memebru fondator şi fost preşedinte al Clubului Ilustratorilor. Ce puteţi spune despre rolul acestei organizaţii în societatea actuală?

Sebastian Oprita: Mi se pare că la început Clubul Ilustratorilor a jucat şi cred că încă mai joacă un rol foarte important, dar atunci când Stela Lie a înfiinţat Clubul Ilustratorilor împreună cu colegii din grupa ei ştiu că nu se mai făcea ilustraţie de carte în România, pentru că era un fel de colaps în care editurile preferau să cumpere cărţi cât se poate de ieftine, să le traducă şi să le printeze. Şi după aceea, când am început noi – eu şi colegii mei de grupă – obiectivul nostru a fost acela de a face ilustraţie de carte în România, de a face o altfel de ilustraţie de carte în România – pentru ca şi cărţile publicate la noi sa arate bine. Si e o responsabilitate mare când te joci cu universul copiilor, până la urmă.

ilustratie-17-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Cum vedeţi evoluţia pieţei de carte pentru copii din România în următorii ani?

Sebastian Oprită: Consider că lucrurile încep să se îndrepte. Asa cum am spus, la început părea că ducem un război de gherilă cu editurile şi cu piaţa de carte din România –  în care încercam să atragem atenţia că se poate face ceva – şi părea puţin în van, pentru că editurile nici nu se organizaseră nici nu aveau un concept editorial în spate. În ultima vreme am văzut că au început să existe concepte editoriale, ca editurile au început să scoată cărţi romaneşti sau să aibe în vedere aceste proiecte cu autori şi ilustratori români. Şi cred că piaţa de carte abia începe să îşi revină şi cred că de abia de acum încolo o să înceapă să scoată mai multe cărţi. Deci, cumva, am prins din nou începutul. Şi trăim acest moment în care se creează din nou carte pentru copii în România.

artportfolio.ro: În acest context editorial, cât de importante vi se par cărţile ilustrate de artiştii români?

Sebastian Oprita: În momentul când te duci la un târg de carte în afară ca editură trebuie să ai o ofertă personală, să începi să vinzi tu drepturi autor pe cărţile frumoase pe care le-ai scos. Până acum, cred că editurile din România erau într-o inferioritate – pentru că nu aveau ce să aducă în acest schimb – pentru că nu aveau decât să preia ceea ce propuneau editurile din afară. Nu îşi permitau decât să cumpere – pentru că ele nu produceau. Şi consider că este important şi pentru România, ca ţară, să poată să ducă la târgurile internaţionale poveştile româneşti şi să le facă în acest fel cunoscute. Pentru că până la urmă putem vorbi chiar de un spirit al poveştii, de un specific – chiar de un specific al unei naţii – şi din acest punct de vedere România este o ţară bogată – avem povestitori foarte buni şi de asemenea, un univers valoros – care ar putea să fie îndrăgit şi dus şi în alte ţări. Cred că asta ar fi o stare de normalitate – să existe un schimb între ţări. Şi în procesul acesta de schimb, bineînţeles, ar trebui să avem şi noi ce oferi.

ilustratie-18-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Ştiu că aţi participat la târguri internaţionale din domeniul ilustraţiei. Care este atmosfera la aceste evenimente şi ce ai învăţat din ele?

Sebastian Oprita: Din nou am avut noroc cu Stela Lie. Am avut la un moment dat o colaborare cu ICR Veneţia, unde am început să avem expoziţii de ilustraţie şi la un moment dat desfăşurându-se şi târgul de carte de la Bologna – în paralel – am ajuns, pentru prima dată, acolo. Şi ce am aflat e că ilustratorii de acolo ştiau cum să se prezinte. Pe lângă mapele negre, doldora de lucrări – cred că nici nu văzusem aşa ceva la noi în ţară – ştiau şi ce îşi doreau editurile să vadă – iar editurile nu îşi doreau să vadă un protrofoliu cu ilustraţii, voiau să vadă proiecte concrete. Şi bineînţeles că îi este mult mai uşor unei edituri în momentul în care vede un proiect concret de la cap la coadă, doar să-l publice. E valabil oriunde. De aceea, în prima experienţă pe care am avut-o cu Bologna a fost să învăţ că foarte mult contează să vi cu un proiect, să mergi cu el până la capăt. Şi să ai contact cu foarte mulţi ilustratori, cu foarte multe stiluri, cu editurile, iar prezenţa la un asemenea târg este foarte importantă pentru un ilustrator, mai ales dacă are deja proiecte.

artportfolio.ro: Revenind la dumneavoastră, cum v-aţi descrie lucările pe care le realizaţi?

Sebastian Oprita: Cred că îmi plac casele şi obiectele, mai mult decât personajele – care sunt vitregite uneori de plăcerea aceea cu care lucrez casele sau obiectele din jur. Dar pentru mine sunt la fel de importante – pentru că uneori chiar şi în absenţa personajelor, acele lucruri pot să vorbească şi pot să îl descrie. Dar, nu ştiu decât că sunt ale mele. Şi asta e important – că fac parte din viaţa mea – pentru că recunosc lucruri, stări, întâmplări din viaţa mea personală şi ele cumva îmi însoţesc parcursul acesta din viaţă.

ilustratie-19-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Care este proiectul dumnevoastră de suflet?

Sebastian Oprita: În continuare este “Poveşti din Pădurea Muzicală”. Din câte am înţeles o să-l şi reedităm şi tocmai am terminat şi următoarea carte, Enescu. După acesta ar urma Paganini. Şi apoi alţii. Şi rămâne de suflet şi prin prisma prieteniei cu Cristina Andone dar şi prin faptul că lucrez la acest proiect împreună cu soţia mea, Adriana Gheorghe. Un alt proiect de suflet este deocamdată doar într-un colţ al minţii mele – pentru că mi-am imaginat o poveste pe care vreau să o scriu şi să o şi ilustrez. Este o poveste mai specială, pe care am construit-o încetul cu încetul, în timp. Am un personaj – care este un personaj dintr-un album de artă – care într-o zi devine conştient că este doar un print dintr-o anumită ediţie, dintr-un număr de (x) exemplare şi că aceea ediţie a mai fost editată şi anterior în alte exemplare, astfel că nici măcar nu este lucrarea originală. Aşa că simte nevoia să devină o persoană reală. Şi simte nevoia să fie el, să fie diferit. Şi, bineînţeles, pentru că deja are o anumită vârstă, trebuie să-şi inventeze o copilărie şi de aici, o grămadă de întâmplări, pentru că se ajută de celelalte cărţi din bibliotecă, de albumele de acolo – şi da, e un amestec de poveşti şi personaje, pe care o să le preiau din biblioteca mea personală şi cărora am să le dau alte valenţe.

ilustratie-20-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Aveți o carte preferată pe care v-ați dori să o ilustrați?

Sebastian Oprita: Sincer să fiu, dacă stau să mă gândesc, mi-ar plăcea să ilustrez “Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” de Petre Ispirescu – care este o poveste care mi-a marcat copilăria. A fost povestea preferată a mea şi chiar şi la lucrarea de diplomă (de licenţă) am făcut o ilustraţie mare (50 x 70 cm) la povestea aceasta şi ştiu că textul este absolut genial – cel puţin întoarcerea acasă, pentru că acolo autorul specifică doar faptul că lumea se schimbase şi se schimbase atât de mult încât nu mai era recognoscibilă şi copil fiind – pentru că autorul a fost atât de genial încât să lase acest timp în suspans, îmi imaginam că dacă mâine o să plec cu mama la grădiniţă o să mă pot întâlni cu personajul care se întorcea acasă. De accea vreau să ilustrez povestea aceasta. O amân din cauză că fiind atât de importantă pentru mine, aş vrea să am timp doar pentru ea, ca să mă concentrez numai asupra ei – pentru a-mi aduce toate trăirile pe care le aveam ca şi copil. Şi acest lucru e greu, pentru că în timp atât viziunea cât şi cromatica se schimbă – lumea se schimbă ca în cazul personajului de care vorbsec. Şi asta va însemna pentru mine – inevitabil – şi o întoarcere la modul în care vedeam povestea când eram copil – şi de aceea o să am nevoie nu numai de disponibilitate, ci şi de timp.

ilustratie-0c-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Ce pregătiţi pentru perioada care urmează? Ce amănunte ne puteţi dezvălui despre aceste proiecte?

Sebastian Oprita: Păi tocmai ce am terminat “Enescu şi hora razelor de soare” din proiectul “Povesti din Pădurea Muzicală” şi vom reedita toată colecţia. Dar asta s-ar putea să se întâmple abia în ianuarie, anul următor. Şi – între timp – mi-a făcut plăcere să lucrez, am avut o expoziţie la ICR Milano. Am avut patru ilustraţii mari – 50 x 70 cm – împreună cu alţi ilustratori din alte ţări şi a fost interesant să particip şi să desenez alături de ei, chiar să răspund întrebărilor venite din public. A fost destul de dificil pentru că tema era legată de viitoarele graniţe ale UE şi unu – mi se părea pretenţioasă – şi doi mi se părea că ar trebui să fiu un fel de ghicitoare – un fel de Mafalda ca să-mi dau seama – dar până al urmă am făcut nişte ilustraţii care mi-au făcut plăcere şi în care m-am putut exprima cât se poate de liber. M-am jucat cu toate acele lucruri absolut perimate care ne trec prin cap când ne gândim la alte ţări şi care uneori nu au nici-o legătură cu realitatea şi le-am pus într-un context diferit, aproape suprarealist, tocmai pentru a infirma acele reţete pe care tindem să le adoptăm atunci când ne gândim la anumite ţări, la anumite culturi.

ilustratie-21-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: După părerea dumneavoastră, care este partea cea mai frumoasă a meseriei (şi poate a misiunii) de artist?

Sebastian Oprita: Exact ceea ce spuneam. Faptul că de copil te pregăteşti ca să devi provestitor profesionist şi până la urmă la maturitate ajungi să spui povesti, să creezi povesti – care să ajute oamenii, să-i ajute să îşi imagineze lucrurile, să le vadă. E foarte important să reuşeşti să îţi imaginezi mai mult decât propriile probleme, propria neputinţă uneori. Poveştile îţi oferă această posibilitate de a depăşi o anumită condiţie şi faptul că ai posibilitatea de a spune poveşti – da, ce ar putea fi mai frumos de atât. Indiferent că eşti sculptor, pictor, ilustrator, toţi spunem povesti în felul nostru şi ele ajung la oameni – e importantă relaţia asta – dintre povestitor şi privitor sau spectator. (Aurelia Rodica Drăgan, istoric de artă, editor artportfolio.ro)


Ilustratii  Sebastian Oprita:

 http://sebioprita.blogspot.ro/

ilustratie-0-sebastian-oprita-2016