Noutati:

Interviu cu ilustratorul Sebastian Opriţa (I)

ilustratie-0c-sebastian-oprita-2016

Credit foto: Valeriu Drăgan

artportfolio.ro: La ce vârstă aţi simţit pentru prima dată că arta este acel lucru pe care aţi dori să îl realizaţi întreaga viaţă?

Sebastian Oprita: Nu ştiu exact, dar gândindu-mă aşa în spate, la anii copilăriei, ştiu că atunci când eram foarte mic îmi plăcea să desenez. Dar nu înţelegeam decât eu ce desenam, pentru că nu făceam lucruri care să fie clare pentru adulţi sau în orice caz, recognoscibile. Dar pentru mine erau povesti destul de complexe şi am avut noroc că mama mea mi-a încurajat această zonă de expresie, aducându-mi foarte multe hartii A4, care-i rămâneau de la birou, pentru că eu consumam foarte multă. Şi eram un copil rău pentru că mâzgăleam pe cărţi, întrucât îmi plăcea să particip şi eu la poveşti cu propriile-mi ilustraţii. Da, deci pot să spun că din copilărie mi-am dat seama că îmi place desenul, iar apoi am descoperit că vreau să fac acest lucru undeva în clasa I, datorită primei mele note pe care am luat-o, care a fost un 9 la desen. Atunci îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam. De asemenea, aveam şi o învăţătoare, doamna Braşovan, care era interesată de artă şi la un moment dat am fost trimis la un concurs – care se numea Penelul fermecat – la care am luat premiul I. Şi ţin minte că era foarte mândră doamna învăţătoare, pentru că luasem acel premiu în pofida faptului că la concurs participaseră şi elevii şcolii de artă.

ilustratie-1-sebastian-oprita-2016ilustratie-2-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Ştiu că aţi urmat Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza şi Universitatea Nationala de Arte din Bucureşti. Dintre dascălii pe care i-aţi avut, au existat profesori care să va fi marcat existenţa artistică?

Sebastian Oprita: În clasa a VI-a m-am mutat de la Scoala nr. 5, la Liceul de Arte din Deva, care în prezent se numeşte “Sigismund Toduţă”. Aici am avut un profesor foarte bun – Mateiaş Iosif – care era deja în vârstă. Dar l-am prins până în clasa a noua şi da, pot să spun că m-a marcat, pentru că era în primul rând un artist foarte bun şi apoi un profesor foarte bun, care pe lângă zona de manualitate, preda şi partea teoretică. Iar singurul profesor care m-a şi schimbat, pentru că eram un student încăpăţânat – dacă venea profesorul şi îmi făcea o corectură pe lucrare, eu o ştergeam şi continuăm să desenez aşa cum voiam eu – a fost Stela Lie, care mi-a fost un fel de mentor. Cred că nu aş fi făcut niciodată ilustraţie de carte dacă nu eram în grupa ei.

ilustratie-3-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Ce înseamnă ilustraţia pentru dumneavoastră?

Sebastian Oprita: Ştiu că e considerată o artă minoră de către unii – pentru că nu avem un curs ori o şcoală anume – dar pentru mine, ilustraţia a devenit un mod de a-mi câştiga banii, o profesie în cele din urmă. Dar e şi o muncă personală, întrucât a trebuit să învăţ din mers şi a fost destul de dificil – căci a trebuit să fac un viraj destul de brusc – eu fiind artist ca formaţie. Bineînţeles că experienţa artistică m-a ajutat în sensul în care am reuşit să aduc în ilustraţie ceva care era al meu, un stil care era numai al meu.
ilustratie-4-sebastian-oprita-2016
artportfolio.ro: Cum aţi ajuns la stilul pictural pe care îl practicaţi în prezent?

Sebastian Oprita: La început a trebuit să fiu mai curajos. Ţin minte că în timpul liceului nu terminam niciodată lucrările – partea de culoare – adică, îmi era teamă să pun culoarea. Într-o zi am avut mai mult curaj – am fost mai dezinvolt – şi am pus şi culoarea. Cred că asta m-a ajutat pentru că mi-a ieşit ceva diferit şi mai bun. Da, cred că am avut nevoie de curaj ca să ajung la stilul pe care îl practic acum.
ilustratie-5-sebastian-oprita-2016
artportfolio.ro: Dintre ilustratorii români sau străini, aveţi artişti care vă plac sau pe care îi urmăriţi cu interes?

Sebastian Oprita: Dintre ilustratorii români îmi place Silviu Băiaş – ale cărui lucrări le avem când eram copil. Îmi plac şi colegii mei din club – Irina Dobrescu, în special. Bineînţeles, îmi plac şi ilustratorii străini – una din cărţile mele preferate fiind Where The Wild Things Are, scrisă de Maurice Sendak.
ilustratie-6-sebastian-oprita-2016
artportfolio.ro: Prin ce este diferită o ilustraţia de carte faţă de de alte tipuri de ilustrație?

Sebastian Oprita: Chiar şi printre ilustraţiile de carte se găsesc diferenţe majore. Să spunem că o împărţire generală ar fi pe ficţiune şi pe partea de non-ficţiune. E o împărţire clară – când mergi la târgurile de carte, întotdeauna găseşti aceste două mari zone – în care se desfăşoară discursul editorial. Bineînţeles că sunt diferenţe între ilustraţia de ficţiune şi cea de non-fictiune – unde trebuie să fi exact şi unde libertatea este ceva mai îngrădită de rigoarea textului pe care trebuie să-l faci înţeles. De exemplu, dacă ai un compediu de anatomie şi citeşti doar despre muşchi, fără să-i vezi cum se leagă de oase, e în zadar. De aceea, ilustraţia e concretă. Nu are nevoie de comentarii. Da, deci sunt categorii diferite de ilustraţii, care depind foarte mult de ce anume însoţesc ele.
ilustratie-7-sebastian-oprita-2016
artportfolio.ro: Puteţi dezvălui o sursă de inspiraţie la care apelaţi cu succes?

Sebastian Oprita: Da, sigur că da. Cred că egocentrismul este o sursă foarte bună de inspiraţie – în momentul în care te comporţi ca un copil mic, când toate lucrurile din jurul tău pot deveni subiecte în lucrările pe care le realizezi. De aceea, pentru mine imediatul este cea mai bună sursă de inspiraţie. Nu sunt nevoit să caut departe. Trebuie doar să mă uit în jurul meu.

ilustratie-8-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Cum arată o zi din viaţa dumneavoastră de ilustrator? Aveţi un moment în care vă simţiţi mai predispus să pictaţi?

Sebastian Oprita: Nu cred că există un moment special, nici măcar nu am un program de care să mă ţin, cu toate acestea pot să lucrez oriunde, pentru că nu depind de un atelier – atât timp cât am o masă şi lumină şi bineînţeles dacă am dispoziţia necesară – pot să lucrez oricând şi oriunde.

artportfolio.ro: Ce simţiţi când vă aşezaţi la masa de lucru?

Sebastian Oprita: Ține foarte mult de dispoziţia mea generală. Habar nu am, dar dacă nu am dormit cu o noapte înainte pentru că a trebuit să lucrez – simt oboseală. Uneori simt nerăbdare – mai ales în momentele în care am poftă de lucru – bineînţeles că sunt nerăbdător să lucrez. Şi uneori frustrare, dacă nu îmi iese exact cum îmi doresc – pentru că una este imaginea din cap şi alta este ilustraţia pe care reuşesc să o realizez. Altfel, nu am tabieturi, nu mi-e frică de foaia goală de hârtie. Cred că pentru mine e o stare mai degrabă de normalitate. Nu mi se pare că fac ceva extraordinar. Ilustraţia e pur şi simplu o parte din viaţa mea de zi cu zi.

ilustratie-9-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Cum procedaţi în timp ce lucraţi? Aveţi o reţetă anume pe care o urmaţi?

Sebastian Oprita: Da. Să nu urmez nici-o reţetă. În ilustraţie e ca şi cum ai croşeta de la stânga la dreapta, iar elementele se compun în realitate pe parcurs, unele în funcţie de celelalte. Cred că nu am nici-o regulă. Cred că lucrez din pensulă şi din felul în care pun culoarea. Nu urmez neapărat tehnici speciale. Lucrez cu plăcere şi amestec materialele – pentru că în timp, lucrâd, am descoperit ce beneficii pot să aducă. Deci, mă simt liber să lucrez cum vreau, să amestec acuarela cu guaşa, sau temepera cu creioane ori cu tuşuri colorate.

ilustratie-10-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Să vorbim despre procesul de creaţie al unui proiect. Prin ce etape trebuie să treacă un ilustrator din momentul în care se hotărăşte să creeze ilustraţiile pentru o carte?

Sebastian Oprita: Bineînţeles că trebuie să citească textul. E prima condiţie şi cea mai importantă. Evident, după aceea trebuie să desprindă încetul cu încetul momentele acţiunii – cele care pot fi ilustrate – pentru că există un ritm al poveştii. Dacă simţi bine momentele respective, cartea poate fi citită şi din ilustraţii, nu numai din text – întrucât ele se vor susţine şi vor da un sens. Şi uneori, bineînţeles că poţi rezona cu textul respectiv şi atunci e cel mai bine. Dacă nu, oricum, ca profesionist oricum vei simţi care sunt momentele care trebuie să fie redate. Şi îţi vei face treaba cum poţi mai bine. Dar cred că e important să ţi se potrivească şi textul – cred că din cauza asta se formează şi echipe de scriitori – ilustratori – pentru că rezonează şi lucrează bine împreună.

ilustratie-11-sebastian-oprita-2016

ilustratie-0b-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Dar cum se transformă textul într-o imagine? Trebuie ilustratorul să ţină cont în totalitate de text sau are libertatea de a decide ce să reprezinte şi ce să dea la o parte?

ilustratie-0d-sebastian-oprita-2016

Sebastian Oprita: Într-o ilustraţie de non-fictiune trebuie să fie cât mai exact. Dar în una de ficţiune bineînţeles că are libertatea chiar să comenteze textul, nu să-l reproducă cât mai fidel. Cred că zona asta de comentariu – pornind de la text – în care ilustratorul pur şi simplu continuă şi duce textul mai departe – folosindu-se şi de universul lui personal – e zona cea mai interesantă. Nu cred că ilustratorul, în partea asta, ar trebui să reproducă fidel textul, ci ar trebui să îl comenteze cât mai liber.

ilustratie-12-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Artistul se pune şi în locul copilului care urmează să privească desenele rezultate. Cât de mult contează spiritul ludic în ilustraţie?

Sebastian Oprita: Bănuiesc că artistul în momentul când ilustrează în funcţie de categoria de vârstă, ia în considerare de regulă, un anumit tip de exprimare – dar dincolo de asta, cred că acel ludic de care vorbim ţine de personalitatea şi de trăirea trecută şi prezentă a ilustratiorului – ţine de bogăţia lui interioară, de bagajul de imagini care i-au rămas şi pe care le are cu el tot timpul şi pe care, bineînţeles, le îmbogăţeşte, pur şi simplu trăind.

artportfolio.ro: Cum arată procesul prin care iau naştere personajele pentru fiecare proiect? Cât de dificil este acest lucru şi cât timp necesită?

Sebastian Oprita: Personajele sunt foarte importante, pentru că până la urmă în jurul lor se desfăşoară fiecare poveste. Până la urmă, ele sunt motorul care face ca aceea poveste să fie spusă. Da, este destul de dificil să “nimereşti” personajul. Uneori trebuie să faci multe, multe schiţe şi cred că mai contează şi documentarea – pentru că pe lângă personaj există şi o perioadă şi atunci trebuie să cercetezi acea zonă, acel timp al poveştii, în care lucrurile se desfăşoară. De exemplu, dacă poveste a se desfăşoară în Epoca Victoriană trebuie să vezi ce costume se purtau atunci, cum arătau casele, cum arata chiar şi mâncarea – pentru că toate detaliile din jurul personajului nu fac altceva decât să facă povestea şi mai concretă- şi cred că majorităţii copiilor le plac detaliile, pentru că prin ele află mai multe şi aşa sunt în stare să îşi continue povestea şi la nivel interior – astfel încât copilul să simtă că trăieşte povestea, să pătrundă în universul ei.

ilustratie-13-sebastian-oprita-2016

artportfolio.ro: Personalitatea artistului este vizibilă în ilustraţiile sale prin stilul abordat. Se întâmplă ca stilul să fie o piedică în reprezentarea unor texte?

Sebastian Oprita: Da, cred că poate fi o piedică, în sensul în care, ca ilustrator nu ţi se potriveşte orice fel de text. Dar asta depinde în principal de versatilitatea ilustratorului, de cât poate el să păstreze din personalitatea creatorului. Sunt artişti care rămân fideli unui anumit tip de univers vizual, din care nu ies – pentru că le este incomod, sau poate că nu vor, nu ştiu – şi atunci nu orice text se potriveşte cu acel univers vizual al ilustratorului. (Aurelia Rodica Drăgan, istoric de artă, editor artportfolio.ro)

citiţi şi: http://artportfolio.ro/interviu-cu-ilustratorul-sebastian-oprita-ii/

ilustratie-14-sebastian-oprita-2016ilustratie-0-sebastian-oprita-2016

Ilustratii  Sebastian Oprita:

 http://sebioprita.blogspot.ro/