Noutati:

In memoriam Constantin Daradici

1 august 1948 – 11 februarie 2017


“Singur printre colorişti”

“Constantin Daradici, a cărui cea mai recentă expoziţie poate fi văzută la Galeria „Orizont”, este, dincolo de orice dubiu, un pictor născut, nu făcut, care, de-a lungul carierei sale, nu s-a lăsat tentat de mode şi ideologii artistice, preferând să se exprime într-un mod „rudimentar”, adică lăsând experienţa empirică să irumpă la suprafaţa sensibilităţii fără nicio cenzură prealabilă cauzată de constrângeri de ordin stilistic sau conceptual. Lipsa lui de interes faţă de orientările, direcţiile ori simplele „mişculaţii” care animă şi fragmentează, în acelaşi timp, lumea artistică a oricărei epoci, deci şi a celei de faţă, nu trebuie interpretată ca fiind o reacţie de respingere nediferenţiată a ideii de înregimentare, de orice natură ar fi aceasta, şi cu atât mai puţin ca o expresie a unui orgoliu scăpat din frâu.
Pur şi simplu, Constantin Daradici nu are nevoie nici de intermediari, nici de solidari – fie aceştia afini spirituali sau simple paradigme de gândire dobândite – pentru a realiza în fiecare lucrare a sa o imagine grăitoare prin ea însăşi, complet epurată de intruziuni simbolice sau de alt fel de sugestii teoretice. Pictura lui este un continuu strigăt de mirare, de admiraţie spontană în faţa naturii şi a realităţii (mai precis, a peisajului, inclusiv cel citadin), singura sursă de inspiraţie care merită – în opinia implicită a artistului – să fie luată în seamă.


Simplitatea acestei opţiuni tematice, la care se adaugă acurateţea reflectării ei printr-un desen subînţeles, dar cu atât mai ferm în a-şi face simţită funcţia de structurare a spaţiului, ne îndeamnă să luăm în calcul chiar şi ipoteza potrivit căreia Constantin Daradici ar fi, dincolo de inapetenţa lui pentru sofisticării stilistice, un promotor al tradiţionalismului, deghizat într-un inocent impresionist de ocazie.
Numai că, în pictura lui se petrece la un moment dat un „miracol” care nu ne permite nici să mergem atât de departe, dar nici să afirmăm că ştim de ce n-o putem face. Este vorba despre modul în care artistul utilizează culoarea, despre ştiinţa sau instinctul său unic de a crea un decalaj abia sesizabil între imaginea percepută ca ansamblu de repere fizice şi cea de-a doua natură a acesteia – imponderabilă ca o hologramă – constituită exclusiv din jocuri şi vibraţii cromatice.


Fără a-mi dori să fiu suspectat de poetizări gratuite, aş spune că Daradici pune culorile pe pânzele sale în acelaşi mod în care roua cade dimineaţa pe petalele florilor. Dacă vi se pare simplu, vă rog să aveţi în vedere faptul că, în realitate, roua nu cade de nicăieri, ci este rezultatul unui proces de condensare, consecutiv celui de vaporizare.
Cum face asta Daradici cu culorile sale e un lucru ştiut numai de el. Cert este că din acest „secret de fabricaţie” rezultă şi diferenţa specifică graţie căreia atunci când, să zicem, mai mulţi oameni pictează împreună cu el acelaşi peisaj marin cu plajă şi umbrele de soare – regula fiind să se reproducă fidel realitatea locului –, lucrarea sa va fi cu siguranţă un obiect de artă, în timp ce toate celelalte nu vor depăşi condiţia de ilustrate estivale.” (Corneliu OSTAHIE – critic de artă – Economistul/Ecart, 19 februarie 2004)

sursa: http://www.e-galerie.ro/main.php/v/Daradici+Constantinc/Artistul+Daradici+Constantinc/