Noutati:

“Grafica românească în context internaţional, recurs la memorie – Bienala de la Veneția din 1972” – Galeria DIALOG, București

Recurs la memorie – Bienala de la Veneţia din 1972

Autor: Ioan Jarnea

Galeria Dialog din cadrul Primăriei Sectorului 2 Bucureşti propune deopotrivă nostalgicilor şi pasionaţilor care vor să descopere pagini mai putin ştiute din istoria artei o incursiune de 45 de ani în trecut, prin restituirea unui moment magic al gravurii româneşti – participarea la Bienala de la Veneţia din 1972.
A fost un moment magic prin amplitudinea conceptului revolutionar propus de artiştii români la acea vreme: o expoziţie colectivă, în cadrul căreia douăzeci de gravori s-au constituit într-un grup în care au renunţat la orgoliul de a-şi individualiza creaţiile. Rezultatul a fost o expoziţie cu lucrări perfect anonimizate, eterogenă, în care eclectismul s-a născut din dezmembrarea la propriu a lucrărilor şi reasamblarea lor după o coerenţă pur artistică.

Cele aproximativ 250 de gravuri utilizate au fost recompuse şi reinventate prin colarea pe 83 de panouri; deşi fiecare panou în parte poate fi privit ca o compoziţie în sine, închisă şi completă, succesiunea lor se încadrează într-un discurs narativ fluent şi în deplină consonanţă. Dramatismul şi impactul deopotrivă vizual şi emoţional al acestui scenariu artistic nu au trecut neobservate – pavilionul României din cadrul Bienalei de la Veneţia din 1972 s-a bucurat de atenţia şi aprecierea atât a publicului, cât şi a criticii de specialitate.
Uitată cu timpul şi rătăcitoare, o parte a acestei aventuri a fost regăsită, adăpostită şi conservată prin grija şi eforturile Muzeului de Artă Vizuală Galaţi. Trebuie subliniat și faptul că expoziția de față nu ar fi fost posibilă fără pasiunea şi dârzenia doamnei Ruxandra Garofeanu, curatorul Galeriei Dialog, care a depăşit toate dificultăţile pentru a sufla colbul depus pe o pagină de cronică plastică ştearsă din memorie şi pentru a o reda, chiar dacă numai pentru o clipă, tuturor iubitorilor de frumos.
Reconstituirea acestui moment de graţie al artei plastice româneşti, sub titlul “Grafica românească în context internaţional”, poate fi admirată zilnic, în perioada 21 martie – 30 mai 2017, în cadrul Galeriei Dialog de la parterul Primăriei Sectorului 2.