Noutati:

Expoziție de pictură Radu Constantinov – Turnul Sfatului Sibiu

“Lucrări neterminate”, o expoziție de pictură semnata – Radu Constantinov, a fost vernisată vineri 3 iulie la orele 18.00 in Turnul Sfatului din Sibiu. Expoziția a fost deschisă de criticul de artă Gheorghe Zvarici.

Afis-Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-0

“Lucrări neterminate” la Turnul Sfatului din Sibiu – o expoziție de pictură nonconformistă într-un spaţiu nonconformist.

În Turnul Sfatului din Sibiu (monument istoric din sec. XIII ce servea la începuturile sale și drept poarta principală de intrare în cetate), la nivelurile superioare 5 si 6, de unde este admirată de mulțimile de vizitatori, localnici și turiști, superba panoramă a orașului încinsă de munți, este găzduită o expoziție de pictură abstract- figurativă semnată Radu Constantinov, ce completează surprinzător atât imagistic, cât și imaginar viziunea atemporală a spațiului.

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-6

Actor la a treia generație la Teatrul de Stat Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, cu studii temeinice în Arta Actorului la celebrul institut de profil VGIK din Moscova, cu interpretări de roluri importante în peste 60 de piese de teatru şi filme artistice în țara şi peste hotare, și pictor liber-profesionist cu lucrări în colecții particulare din Germania, Irlanda, Rusia, România şi Republica Moldova, absolvent la începuturile educației sale artistice al Liceului de Artă și al Facultății de Pedagogia Artei a Institutului Pedagogic din Chișinău, se adeverește a fi un artist laborios ce abordează Semnul Cromatic în esența sa drept o complementaritate la Arta Cuvântului formând cumva un întreg.

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-7

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-8

Departe de a face în pictură literatură, admirator declarat al fovilor pentru capacitatea acestora de a fi reușit în premieră să elibereze pictura de conceptul tabloului tradițional cu spațiul tridimensional și motive obiectuale realiste, aducându-l prin aplatizare la un singur plan de ”plin si vid” al suprafețelor cromatice, cei ce aduc forma ”dezbrăcată de tertipuri” volumetrice prin culorile pure ce o definesc mai aproape de sentimentele și emoțile privitorului, Radu Constantinov reușește să aplice cu succes în pictură principiile improvizației policrome jazzistice, unde cu un mare rafinament cromatic, la punctele sensibile descoperite mai întâi în imagine se propun diferite structuri compoziționale. Lumea formei şi culorii este privită ca o repetiție generală la un spectacol universal când acordările se suprapun cu diverse probe de sunet şi lumină şi reinterpretări.

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-1

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-4

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-2

Radu-Constantinov-Turnul-Sfatului-Sibiu-2015-5

Convingerea că nu toate lucrurile pot fi rostite prin Verb din cauza multiplelor lor posibilăți de relaționare, precum şi imposibilitatea de a atinge prin cuvinte efectul pe care îl poate avea culoarea în subtilităţile sentimentului uman, îl condiționeaza pe artist, asemeni poemelor din jazz ce pot fi finite convențional doar ca timp de interpretare, să lase spectatorului posibilități de finisare ale trăirilor din aceste Lucrări Neterminate.

Expoziția a fost vernisată în ”mezzo-forte” pe 3 iulie şi poate fi vizionată, odată cu panorama Sibiului Gotic,  până pe 20 iulie. (Gheorghe Zvarici,critic de artă)