Noutati:

Expoziția ”Pro Boholț” – Complexul Național Muzeal „Moldova” Iași

Asociația „Pro Boholț”, Direcția pentru Cultură Iași și Direcția pentru Cultură Galați, sub egida Complexului Național Muzeal „Moldova” Iași organizează în Sala de expoziții a Muzeului Unirii, în perioada iulie-august 2015 o expoziție de pictură, grafică și sculptură.

Selecția reprezentativă a lucrărilor realizate în cadrul Taberei de creație de la Boholț în primele 3 ediții încearcă să familiarizeze privitorul prin intermediul artelor plastice cu o zonă rurală situată în apropierea Făgărașului care se bucură de un mare potențial cultural.

Pro-Boholt-Iasi-2

Cei 14 plasticieni ale căror opere -realizate în primele trei ediții ale taberei de documentare ( Lucian Bighigean, Mihai Coșovanu, Cornelia Victoria Dedu, Corneliu Drăgan-Târgoviște, Ion Aurel Gârjoabă,  Tudor Meiloiu, Dragoș Minculescu, Gheorghe Miron, Gavril Mocenco, Ioan Oratie, Raul Popa, Liviu-Adrian Sandu și Teodor Vișan) – urmăresc să alcătuiască profilul deopotrivă geografic ca și spiritual al satului Boholț, comuna Beclean, județul Brașov provin din București, Galați, Curtea de Argeș, Iași, Târgoviște, Bistrița Năsăud.

Temele principale abordate de acești artiști sunt legate de peisajul boholțean și de oamenii locului; printre subiectele dragi plasticienilor regăsim în variate compoziții, bisericile satului și nu în ultimul rând, recunoaștem Sărbătoarea de Sânziene, cu spectaculoasele costume populare ale locului, sărbătoare în preajma căreia se și desfășoară, an de an, tabăra de creație.

Pro-Boholt-Iasi-3

Evenimentele Pro Boholț sunt de fapt, întruniri culturale plăsmuite de un fiu al satului, de inginerul Vasile Joanta având ca scop renașterea acestui spațiu deosebit de interesant dar depopulat.
Ca în orice tabără de creație, contactul cu natura este unul fundamental, demersul de tip realist fiind cel care este cu mare atenție susținut și întreținut. Tehnicile de reprezentare a realului sunt însă diferite. Un întreg palier al nuanțelor este acoperit de participanții la manifestările artistice de la Boholț: de la realismul pictural al lui Ioan Oratie la cel grafic al lui Gheorghe Miron, de la realismul cu accente magice pe care îl îmbrățișează Teodor Vișan, la cel de tip naturalist agreat de Mihai Coțovanu.

Pro-Boholt-Iasi-1

Operele concepute de cei 14 artiști vorbesc mai cu seamă despre prezentul Boholțului: case frumoase dar aproape ruinate, șuri părăginite, locuitori bătrâni sau venetici. În același timp însă, lucrările aduc într-o lumină adeseori de poveste, trecutul satului.
Prezenta expoziție dovedește că în mediul bine conservat al Boholțului, opera de artă devine cu adevărat o punte peste timp, incluzând aspecte din realitate filtrate însă, cu receptivitate și viziune de ochiul creatorului.

Roxana Păsculescu, dr. în istoria artei

Sursa:http://www.radioromaniacultural.ro/