Noutati:

Expoziția “Itinerariu Stilistic” – Galeria Căminul Artei, parter.

Grupul de artişti Gabriela Aniţei, Bogdana Contraş, Eugen Vasile Iovan, Cornelia Gherlan, Adriana Vasile, Dinu Mihai Fălcoianu, vă invită la expoziția Itinerariu Stilistic pe care o organizează la Galeria Căminul Artei, parter. Vernisajul va avea loc marți 21 august 2018, ora 18,30.

Vă așteptăm atât la eveniment cât și pe durata expoziției 21 august – 3 septembrie 2018, de luni până vineri între orele 11-19, sâmbătă și duminică între orele 13-17.

“Galeria Căminul Artei, găzduiește în luna august, 2018 în spațiul de la parter, o insolită expoziție colectivă, al cărei fir roșu îl reprezintă o febrilă căutare a unei emoții trăite cândva, nu demult. Fiecare dintre cei șase artiști expozanți, aduce pe simeze un ciclu de lucrări semnificative pentru parcursul său actual. Deși foarte diferiți ca expresie artistică, acoperind registrul larg, de la figurativ la abstract, cei șase constituie un grup de gândire omogen. Am avut ocazia să asist la una dintre întâlnirile lor de lucru și mi s-a părut că se completează și se potențează reciproc, dincolo de demersul particularizant. Este reconfortant să constați că oameni din generații diferite, cu profesori diferiți care le-au marcat existența, pot pune la un loc idei, pentru a genera o emoție colectivă. Nostalgia pentru un trecut nu foarte îndepărtat, când mai conta încă școala la care te-ai format, în care era important să poți demonstra în orice moment că ai parcurs trepte ale devenirii artistice, fără să arzi etape, constituie premisa pe care se întemeiază acest demers comun. Onestitatea abordării, tehnica dobândită în multe ore petrecute în atelier, viziunea de ansamblu, dar și detaliile semnificative ale unui mesaj intrinsec, sunt atribute comune lucrărilor aduse în atenția publicului de grupul celor șase.
Gabriela Aniței stabilește, în lucrările sale, o legătură cauză-efect, între atmosfera locului pe care îl aduce pe pânză și starea sa de spirit la momentul instantaneului cvasi-fotografic. Cu un arsenal de hașuri, tente plate, sau, după caz, vibrate, artista surprinde tensiunea dintre spectacolul naturii și decrepitudinea creată de om, mizând pe expresia de impact a unui figurativ de impresie.
Bogdana Contraș ne propune, în aceeași cheie de lectură, o glossă pe tema naturii, în care prezența umană este implicită, prin ruinele pe care le generează. Prin tușa fină, fermă și rapidă cu care așterne uleiul transparent, Bogdana induce însă și posibilitatea unei regenerări, subliniată și de o cromatică în tonuri blânde, de verde și albastru. Apa, curgerea lină, fondurile ușor vibrate, micile accente anecdotice, sunt elemente care dau vigoare acestei etape din creația artistei, căreia, personal, îi prevăd multiple dezvoltări.
Eugen Vasile Iovan ne propune un autoportret surprins în mișcare, prin vibrația cu care își surprinde propriile mâini, cu gesturi exagerate, așternute nervos, à la prima. Ridurile de expresie subliniate cromatic, conferă fiecărei lucrări o monumentalitate discretă, intrinsecă.
Cornelia Gherlan mută accentul spre abstract, prin abordarea optimistă a rămășițelor zidurilor urbane. Compozițiile sale echilibrate, surprind plăcut privitorul. Straturile suprapuse ale devenirii noastre, pot fi decelate în structura fiecărui zid, a cărui ruină poartă cu sine o indicibilă poveste.
Adriana Vasile aduce pe simeze compoziții cvasi-monocrome, la care adaugă, treptat, surprinzătoare materialități. Abstractul său, cu accente lirice, capătă, prin tehnica subtilă a colajului pe care o stăpânește la nivel de detaliu, alături de dimensiunea tactilă, aspectul unui vechi și nobil basorelief.
Dinu Mihai Fălcoianu încheie apoteotic acest demers, prin compozițiile sale ample și echilibrate cromatic, cu aspect de vechi palimpsest. Instrumentarul pe care îl etalează, este unul variat, de la figurile geometrice clasice la artefacte stilizate (poduri, arce, tuneluri), în care este speculată relația dintre plin și gol, dintre relief și amprentă, dintre concret și abstract.” (Mădălina Mirea, critic de artă)