Noutati:

Albert Weber – “Legende” – Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Muzeul de Artă Cluj-Napoca (MACN), instituție publică de interes judeţean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, organizează, în perioada 30 iunie – 19 iulie 2015, expoziția de pictură „Legende” a artistului Albert Weber.

Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 30 iunie, ora 18, în prezenţa artistului, a domnului Lucian Nastasă-Kovács, manager al Muzeului de Artă Cluj-Napoca, şi a domnului Dan Breaz, curatorul expoziţiei.

Albert Weber Legende Muzeul de Arta Cluj-Napoca 0

Albert Weber trăieşte şi lucrează la Zurich şi a realizat expoziţii în importante muzee şi galerii internaţionale, cum sunt: Museum of Young Art (MOYA, Viena), Southern Nevada Museum of Fine Art (Las Vegas), Svenska Konstgalleriet (Malmö), Ward-Nasse Gallery (New York) sau „Galerie Böhner” (Mannheim).

Creaţia lui Albert Weber se concentrează pe parcursul ultimei decade asupra dialogului figurativ-abstract, realizând cicluri, cum sunt periodicele şi arta, cultura şi animalele sau Handsigns.

Artistul s-a remarcat şi prin utilizarea unor tehnici diverse, caracteristice picturii în ulei, vopselelor acrilice, instalaţiilor sau specifice sculpturii în diferite materiale: metal, beton, diamant, marmură şi granit. Reformularea propriei viziuni, prin intermediul unor forme de expresie vizuală dintre cele mai diferite, este una dintre calităţile specifice mai ales noilor creaţii ale lui Albert Weber. Lucrările sale mai recente se caracterizează printr-o experimentare formală accentuată, vizibilă în sculpturi-instalaţii, instalaţii luminiscente sau lucrări care asociază materiale precum poliesterul, culorile de ulei, pielea şi metalul.

Lucrările ultimilor cinci ani, care figurează în expoziţia „Legende”, se caracterizează prin conjuncţia complexă dintre pop-art, neo-avangardă, realismul sintetic şi referinţele abstracte. Sinteza practicată în aceste lucrări tratează numeroase probleme contemporane: identitatea de gen, perisabilitatea vieţii, dar şi a marilor „legende” evocate prin sculptura clasică, opoziţia perisabil/permanent sau canoanele erotice actuale.
Din punct de vedere ideatic, lucrările expoziţiei „Legende” se caracterizează printr-un discurs critic pronunţat, specific neo-avangardelor postbelice, iar din punct de vedere vizual, printr-o sinteză figurativ-abstract, cu puternice rădăcini în marea artă figurativă occidentală, trecută prin filtrul unui cromatism accentuat.

Albert Weber Legende Muzeul de Arta Cluj-Napoca 1 Albert Weber Legende Muzeul de Arta Cluj-Napoca 2 Albert Weber Legende Muzeul de Arta Cluj-Napoca 3 Albert Weber Legende Muzeul de Arta Cluj-Napoca 4Albert Weber Legende Muzeul de Arta Cluj-Napoca 5

Sursa:http://www.macluj.ro/expozitia-albert-weber.html